Planetei ce i-ai luat de Crăciun?

Cred că alergăm în perioada aceasta cât ne-am propus să alergăm tot anul și nu am făcut-o. Fie prin magazine după cadouri, sau, cel putin virtual. Crăciunul este cu siguranță o sărbătoare a dărniciei doar că, uneori, uităm să-i luam cadou celei mai importante din viața noastră, cea care ne găzduiește cu răbdare zi de zi: Planeta.

Anul acesta ia-ți 5 minute, atât durează să citești articolul și gândește-te la ce poți face ca să fii sigur că Moșu’ îi aduce și ei ceva frumos.

Să începem cu BRADUL. Dacă încă stai pe gânduri și nu l-ai luat pentru că nu știi ce să alegi între unul natural și unul artificial, iată câteva pros și cons pentru fiecare.

green Christmas tree beside brown and purple sofa chair
Picture1

În primul rând, brazii adevărați miros grozav – și nu poți obține asta de la unul artificial. Nu poți nega asta. Dar, într-o notă mai serioasă, există și alte avantaje pentru obținerea unui brad natural. În primul rând, ai cele două variante: în ghiveci, unde este evident că dacă îl îngrijești corect la toamnă poți să îl plantezi sau varianta de brad tăiat, pe care poți să îl „returnezi” Pământului sub formă de compost. Brazii de Crăciun nu sunt luați din pădure, sunt crescuți în ferme iar acestea servesc drept habitat pentru păsările locale, insecte și alte animale sălbatice. În plus, în general, la fiecare brad luat, se plantează unul nou.

Brazii artificiali au și ei avantajele lor, fiind reutilizabili și ieftini: două lucruri care vor face pe oricine fericit. Îl poți păstra ani de zile în subsol și reutiliza de fiecare Crăciun. Însă, ai ghicit, aceștia sunt făcuți din plastic. Mai exact, clorura de polivinil sau PVC, un plastic nereciclabil. Pentru început, PVC-ul are un conținut ridicat de clor, ceea ce înseamnă că dioxinele sunt eliberate în timpul fabricării, arderii sau depozitului de deșeuri de PVC. Astfel, studiile arată că pentru a fi cu adevărat eco, un brad artificial trebuie folosit pentru cel puțin 20 de ani.

După ce te hotărăști ce alegi, începe dilema DECORAȚIUNILOR. Sugestia noastră este să pui un colind care să te înveselească, să aduni familia sau să te apuci singur de treabă și să vezi ce podoabe minunate pot fi făcute în casă. Dacă încă nu ai o boxă ECO la care să o faci, găsești aici peste 10 variante. În felul acesta vei avea și un brad original și vei salva oceanele de tonele de sclipici care se irosesc în clasicele globuri și care poluează fiind făcute din aluminiu și un plastic numit PET.

DIY Christmas Ornaments Citrus
Picture2
DIY Mud Cloth Ornaments for Christmas

Urmează apoi MASA DE CRĂCIUN care de multe ori este sinonimul belșugului și cu care de multe ori, din prea mult entuziasm, se exagerează. Din totalul de mâncare irosită într-un an, 25% se irosește în preajma sărbătorilor. Enorm, nu-i așa?

Picture3 2
Picture3 2

Găsești aici un ghid pentru a reduce acest procent în general, iar de Crăciun sunt două lucruri pe care să le iei în considerare: redu lista de cumpărături la jumătate și asigură-te că tot ce rămâne de la o masă este transformat pentru următoarea. Pentru asta ai nevoie de metode eco de stocare a mâncării pentru a nu folosi clasicele caserole de plastic. O idee faină este cutia Crave din paie de grâu.

Sunt lucruri mici dar dacă fiecare dintre noi le face, și lista poate continua, vă lăsăm pe voi să o completați. Pentru că a fi un DOer de viață bună este un exercițiu zilnic, nu se oprește niciodată. Nici măcar de sărbători. A face bine Planetei nu are nevoie de zile libere.