Atunci când spunem Netflix ne gândim în primul rând la seriale palpitante care, odată pornite, nu ne mai lasă să ne desprindem de ele. De la The Crown, Peaky Blinders, House of Cards până la mult discutatul Black Mirror. Mai ales în contextul în care ne aflăm, atunci când intrăm în lumea celui mai mare producător de conținut al momentului, parcă uităm de faptul că petrecem mai mult timp decât am vrea în casă și ne distrăm din confortul acesteia.
Însă, Netflix nu ne oferă doar niște super seriale. În ultimul timp a investit bugete importante în documentare ce au ca temă sustenabilitatea și problemele mediului din întreaga lume. Așadar, data viitoare când pornești în căutarea unor filme care să te fascineze, de ce nu ai alege documentare care să îți permită să descoperi minunile naturii, să însoțești oameni de știință celebri și să asiști la scrierea istoriei, chiar dacă din pufoșenia canapelei tale? Te ajutăm noi cu niște super recomandări!
- DAVID ATTENBOROUGH: A LIFE ON OUR PLANET
Legendarul naturalist David Attenborough a trăit o viață extraordinară în cei peste 90 de ani de pe această planetă. Într-unul dintre cele mai recente și mai puternice documentare despre schimbările climatice, el povestește despre întâlnirea sa cu creaturi remarcabile, dar și despre distrugerea rapidă a habitatelor lor. Acest film avertizează că, dacă nu vom face schimbări dramatice în curând, ne îndreptăm spre următoarea mare dispariție.
La finalul filmului te vei simți cu siguranță inspirat să reciclezi, aici găsești sacoșe pentru reciclarea deșeurilor menajere astfel încât procesul să fie unul cât mai simplu.
2. DOWN TO EARTH WITH ZAC EFRON
Documentarul se învârte în jurul lui Zac Efron și al călătoriilor sale în jurul lumii către Iquitos din Amazonas, Franța, Puerto Rico, Londra, Islanda, Costa Rica, Peru și Sardinia și se concentrează pe teme de călătorie, experiență de viață, natură, energie verde și practici de viață durabile.
Dacă ți se face poftă să pleci în propria aventură, chiar și până în parc pe ploaie 😊, înarmează-te cu haine corespunzătoare, cum ar fi geaca Softshell Regatta făcută din poliester reciclat și căciula Beanie din bumbac organic.
3. INSIDE BILL’S BRAIN: DECODING BILL GATES
În general nu ne gândim la Bill Gates ca la un ecologist, dar în cariera sa post-Microsoft a abordat unele dintre cele mai mari probleme ale lumii – de la salubrizare, la vaccinare, la schimbările climatice.
În această serie de documentare formată din trei părți, acesta își povestește trecutul, dar se concentrează și asupra activității Fundației Bill & Melinda Gates, care abordează uriașe probleme globale.
Vrei și tu să devi viitorul Bill? Notează-ți planurile într-o agendă care îți încarcă telefonul în timp ce faci asta: agenda Air făcută din plastic reciclat cu încărcător wireless încorporat.
4. MINIMALISM
Ai putea fi mai fericit dacă ai avea mai puțin? Minimalism pare să răspundă la această întrebare în timp ce examinează modul nostru de a trăi și obsesia noastră de a căuta mereu mai mult. Acest documentar despre o viață durabilă intervievează o serie de oameni care au îmbrățișat stilul de viață minimalist și își analizează motivele pentru care au făcut acest lucru.
Dacă te interesează și mai mult subiectul, găsești aici tips& tricks despre cum poți începe să faci asta chiar de la tine din dulap.